
Informații utile
+ - Beneficiile tratamentului de albire dentară profesională
- Rezultate mai bune și mai rapide: tratamentele de albire dentară efectuate în cabinetul stomatologic folosesc concentrații mai puternice de substanțe de albire, care sunt complet sigure. Astfel, rezultatele apar mult mai repede decât în cadrul unui tratament realizat la domiciliu.
- Siguranță și supraveghere: În timpul unui tratament de albire stomatologul poate monitoriza procesul de albire și poate ajusta concentrația de substanțe de albire, pentru a asigura siguranța și confortul pacientului.
- Reducerea sensibilității dentare: Medicul stomatolog utilizează tehnici speciale pentru a reduce riscul de sensibilitate dentară după un tratament de albire.
- Personalizare: Albirea dentară profesională poate fi personalizată în funcție de nevoile și preferințele fiecărui pacient. Stomatologul poate evalua starea dentiției pacientului și poate recomanda tratamente personalizate pentru a obține cele mai bune rezultate.
- Îndepărtarea petelor și a decolorărilor profunde - unele pete și decolorări ale dinților pot fi mai dificil de îndepărtat cu produse disponibile la domiciliu. Tratamentele de albire dentară profesionale efectuate în cabinetul stomatologic pot ajuta la îndepărtarea petelor și a decolorărilor mai profunde.
+ - Cum se realizează procedura de albire dentară profesională
Albirea dentară realizată în cabinetul stomatologic este un tratament simplu de realizat, iar medicul stomatolog va folosi instrumente și proceduri care permit obținerea unor rezultate optime.
Primul pas în realizarea albirii dentare este evaluarea dentiției și stabilirea unei scheme de albire împreună cu pacientul. Apoi, are loc curățarea dinților prin îndepărtarea plăcii bacteriene, a tartrului sau a altor depozite. Substanțele de albire pot irita țesuturile moi ale gurii, de aceea în cabinet se realizează protejarea gingiilor cu un material de protecție. Următorul pas este aplicarea substanței de albire, folosindu-se o pensulă sau o seringă.
După finalizarea tratamentului, pacientului îi va fi recomandat să evite anumite băuturi sau alimente care pot colora dinții.
+ - Când nu este indicată albirea dentară
Deși albirea dentară poate fi o opțiune excelentă, aceasta nu este potrivită pentru anumiți pacienți. Există cazuri în care medicul specialist poate decide că nu este indicată o procedură de albire dentară. Iată care sunt aceste situații:
- Dinți foarte sensibili. Dacă pacientul suferă de hipersensibilitate dentară sau dinții sunt deja sensibili, albirea dentară poate agrava această problemă.
- Carii dentare sau alte probleme dentare. Dacă pacientul are probleme de sănătate orală, cum ar fi carii sau afecțiuni gingivale, este important să se trateze aceste probleme înainte de a efectua o procedură de albire dentară.
- Restaurații dentare vizibile. Albirea dentară poate schimba culoarea dinților, dar nu va avea efect asupra restaurațiilor dentare, cum ar fi plombele sau coroanele.
- În timpul sarcinii sau alăptării. Este recomandat să se evite procedurile estetice, cum ar fi albirea dentară în timpul sarcinii sau alăptării, deoarece nu se cunosc suficient efectele pe termen lung ale substanțelor de albire asupra bebelușului.
- Persoane sub vârsta de 18 ani. Substanțele de albire pot afecta smalțul dinților în curs de dezvoltare, ceea ce poate duce la probleme ulterioare. De aceea, albirea dentară nu este recomandată persoanelor sub vârsta de 18 ani.
+ - Cât durează tratamentul de albire dentară
Durata procedurii de albire dentară variază în funcție de metoda folosită și de gradul de decolorare al dinților. În general, procedura de albire dentară în cabinetul stomatologic poate dura între 30 de minute și o oră și jumătate.
+ - Tipuri de albire dentară disponibile în cadrul ALOR Estetic City
Dacă nu știți ce tratament de albire dentară să alegeți, specialiștii clinicii stomatologice ALOR recomandă următoarele tipuri:
Albire dentară cu laser Epic Biolase
Această tehnică de albire dentară utilizează un laser special pentru a activa soluția de albire și a pentru a obține un zâmbet impecabil într-un interval foarte scurt.
Albire dentară cu lampa Zoom Advanced Power
Procedura de albire dentară cu lampa Zoom Advanced Power este simplă și nedureroasă. Această procedură de albire dentară este sigură, rapidă și poate oferi rezultate notabile într-o singură vizită la dentist.
Programați o vizită în cadrul clinicii stomatologice ALOR Esthetic medical City pentru a vă bucura de un tratament personalizat de albire dentară. ALOR este clinica la care puneți apela cu încredere pentru orice tip de intervenție stomatologică realizată cu dedicare și precizie.