
Informații utile
+ - Ce este Terapia Vampir
Terapia Vampir este o terapie recomandată pentru regenerarea pielii, care acționează timp îndelungat, comparativ cu injecțiile cu toxină botulinică sau cu acid hialuronic. Plasma bogată în trombocite stimulează formarea de noi celule în corpul pacientului.
Reinjectarea propriului sânge procesat concentrează factorii de creștere din sânge, stimulează procesele de regenerare celulară și favorizează sinteza de colagen pe termen lung.
Plasma bogată în trombocite este obținută prin prelevarea a 20 ml din sângele pacientului. Ulterior această cantitate de sânge este centrifugată pentru a se obține plasmă bogată în trombocite. Plasma astfel obținută este injectată local pacientului, după ce s-a aplicat o cremă anestezică.
Rezultatele sunt vizibile în ceea ce privește aspectul pielii, aceasta devenind mai elastică, cu o textură și o culoare mai sănătoasă.
+ - Cum se realizează Terapia Vampir pentru regenerarea pielii?
Terapia Vampir pentru regenerarea pielii este o procedură care durează aproximativ 40 de minute și constă în:
- Recoltarea de sânge
Se recoltează pacientului 20 ml de sânge, într-o eprubetă care conține un gel separator. Rolul acestuia este acela de a separa plasma de celelalte elemente din sânge.
- Centrifugarea sângelui
Eprubeta care conține proba de sânge a pacientului și gelul special este introdusă într-o centrifugă specială. Acolo rămâne pentru următoarele 10 minute.
- Aplicarea cremei anestezice
Pe zona ce urmează a fi rejuvenată se aplică crema anestezică și se lasă 30 de minute să acționeze. Între timp, medicul estetician ALOR Esthetic Medical City extrage sângele rezultat din eprubetă. Ulterior, plasma bogată în trombocite este injectată în piele cu ajutorul seringii sau a sistemului Dermapen.
+ - Beneficiile Terapiei Vampir
Înaintarea în vârstă se poate citi adesea pe chipul unei persoane, după aspectul pielii de pe față, a gâtului și a decolteului. Sunt câțiva factori care amplifică procesul natural de îmbătrânire: regimul alimentar dezorganizat, fumatul, stresul, expunerea excesivă la soare sau lipsa exercițiului fizic sunt doar câteva exemple.
Cel mai important beneficiul al Terapiei Vampir este stimularea producției de colagen care are efecte de reparare și regenerare a pielii în mod natural. Practic, este încetinit procesul de îmbătrânire al zonelor unde se efectuează această terapie.
+ - Riscuri și contraindicații
Terapia Vampir este una din cele mai utilizate proceduri, nu doar în medicina estetică. Nu prezintă riscuri pentru sănătatea pacientului fiind o procedură realizată cu sângele acestuia. Această terapie este una care nu implică riscuri, cu excepția situașiei în care pacientul are anumite probleme de sănătate.
Specialiștii ALOR nu recomandă Terapia Vampir persoanelor care suferă de patologii cronice ale ficatului, trombocitopenie, infecții acute sau cronice. Medicul estetician trebuie să știe dacă pacientului suferă de instabilitate hemodinamică sau administrează tratamente anti-coagulante.
În cazul în care problemele de sănătate vă împiedică să vă puteți bucura de rezultatele uimitoare ale Terapiei Vampir, specialiștii ALOR Esthetic Medical City vă vor recomanda alternativele potrivite.